Skip navigation

Am trecut astazi pe la tine, dar nu erai acasa. Am vrut sa te iau cu mine sa mergem la stadion. Ne asteapta acolo mii de suflete hunedorene, muncitori, pensionari, oameni instariti sau saraci, copii care fug de la scoala pentru tine, mii de voci ce rasuna inca in stadion: Corvinul, Corvinul, Corvinul. Unele sunt ragusite de cantecele victoriei, in altele se simte tristetea, dar multe iti striga numele, Misa. Read More »

Drumul nostru spre atingerea polului zero e in plina constructie. Cu o forta de munca tanara si neexperimentata, si cu utilaje ruginite conduse de capete luminate doar de scrumul de tigara din care pufaie fara sa le ramana toata nesimtirea in gat, asfaltul nu prea vrea sa se intinda, caci nu e obosit ca si pateul din reclama. Ne tot chinuim si nu reusim sa facem curba care sa ne duca cat mai repede mai sus de zero.

Cu un nou sef de santier, in persoana domnului Petcu, proaspat reinvestit pe banca, Corvinul isi pune un nou obiectiv, castigarea tuturor meciurilor de pe teren propriu, asa ca asteptam cu nerabdare meciul cu Ineul sa scoatem si noi capul la suprafata dupa o gura de oxigen. Cu atata nesimtirie si aroganta apasatoare ne chinuim si noi ca si plantele, sa facem o fotosinteza prin care sa eliminam indiferenta si sa redam hunedoarei aerul fotbalistic.

Read More »

Primul meci pe teren propriu din acest sezon. Veneam dupa o victorie in deplasare si mai aveam nevoie de 3 puncte pentru a ajunge si noi la zero, in urma nerealizarii baremului anul trecut in liga II. Din pacate la stadion putina lume, lucru asteptat in urma evenimentelor din aceasta vara, vreo 300 de nostalgici…

Dupa mult timp pe stadionul Michel Klein nu au mai rasunat cantece din peluza. Cum Ultras Korp si Hell Boys isi continua autosuspendarea, in sectorul din Nord am fost prezenti doar Distrikt Ultra’.

Nu am cantat pe durata celor 90 de minute. Am afisat pe gard mesajul: NE NUMITI GOLANI MANIPULATI POLITIC/SUPUSIL

OR, GANDITI TOT CA-N PALEOLITIC ca raspuns la acuzatiile aduse de anumite persoane, incepand cu edilul orasului, pana la ziarul de coloratura al aceluiasi partid, in urma campaniei Salvati Corvinul!


De precizat ca in urma mitingului organizat am fost acuzati ca facem parte din diferite partide politice si am fi suparati ca nu am fi

prins locuri in consiliul local. Sa nu mai zic de faptul ca am fi avut pistoale, si am fi consumat alcool si droguri inainte de mars, lucruri de domeniul fantasticului.

Acesti oameni nu inteleg ca un corvinist nu poate fi “manipulat” decat de culorile alb-albastre!

Dupa o vara zbuciumata, a inceput si campionatul, intr-o incertitudine si liniste apasatoare. Toata vara s-a promis, dar rezultatele nu au aparut . Ne-am zbatut, am iesit in strada…In fine, e greu sa lupti cu oameni de nimic…


Dat fiind faptul ca baietii din Ultras Korp si Hell Boys s-au autosuspendat, am plecat doar o masina spre Carani, caci acolo se juca meciul. Cu toate ca si noi consideram
ca deplin fondate motivele celor doua brigazi, prezentate intr-un comunicat, totusi noi (Distrikt Ultra) am decis in urma unei sedinte de brigada sa ne prezentam la meciuri in continuare, dar fara a incuraja echipa.

Le respectam decizia colegilor nostri de la UK si HB si speram ca se vor rezolva macar o parte din probleme cat mai curand, pentru a continua impreuna munca pe care am depus-o pana acum.

Am ajuns la stadion cu vreo un sfert de ora inainte de meci. Cele 300 de locuri din tribuna, construita de curand, s-au umplut intr-un stil englezesc in minutele premergatoare fluierului de inceput. Am afisat pe gard un tricou negru intors cu capul in jos, impreuna cu mesajul: PROMISIUNI CAT PENTRU UN UNIVERS, DAR FACETI TOTUL INVERS. Am vrut sa subliniem astfel ca totul este facut pe dos, iar lumea fotbalistica hunedoreana este cu susul in jos. Faptele sunt contrare promisiunilor, rezultatele inverse declaratiilor.

Nu am cantat deloc pe durata partidei, chiar daca la golurile inscrise ne tresarea inima. Va dati seama, anul trecut, in tot campionatul am vazut vreo zece goluri…

Am plecat de la stadion cu mica bucurie a unei victorii dupa cinci luni, dar urmariti de permanenta dezamagire a ceea ce se intampla: promisuni, scuze, pretexte, incertitudine, zvonuri ce apasa greu, si fredonand in gand niste versuri simple care rasunau demult pe stadion: “Nu da Doamne nimanui, viata Corvinistului…” Suspin, dar inspir adanc si incercam sa inaintam prin nisipul miscator, pe care din pacate ni l-au aruncat tot hunedoreni de ai nostri…

Inter Petrila – Corvinul

Din instinct…

Duminica seara. Primesc un telefon de la “un hooligan in devenire”. “Ba, vii la Petrila?”

Din instinct zic: “Da. Dar ce facem acolo?” “Avem meci in cupa.” “Bine.”

Luni seara facem planul la o berica la cel mai luxos birt posibil, cu o stea peste “3 placaje”.

Marti, zi de meci?!

Da, asa este…nu mergeam in vreo tara straina sa sustinem Corvinul in ceva meci cu fortele Europei de la ora 21:45, ci mergeam la Petrila pentru faza a II-a a Cupei Romaniei.

In gara asteptau baietii…ceva fete noi, mult tupeu, putin infierbantati, semn ca un nou an competitional incepe. Trecusera ceva luni si uitasem bucuria unei intalniri in gara.

Ajungem in Simeria, ne intalnim din intamplare cu un mare om, nea Titi Alexoi, stam putin de vorba si ne sunt confirmate unele zvonuri despre Corvinul si ne urcam in trenul cu destinatia Petrosani.

Ne cautam locurile de pe bilete, care nu stiu cum se face, dar de fiecare data avem locuri rezervate in ultimele compartimente din ultimul vagon… Nasul, putin aburit, cred ca a vazut dublu numarul chipurilor lui Iorga si jumatate numarul nostru, asa ca a plecat repede si fericit. Repetam unele cantece, auzim noi istorisiri, ne bucuram ca suntem iar pe drum.

In PetroCity, nimeni… Cam dezamagiti, mai studiem putin locul si luam microbuzul.

“Petrila sau Lonea?” ne intreaba doamna sofer. ”Petrila, ca doar cu Inter Petrila jucam…”

Ajungem la stadion, pardon, la terenul de fotbal…iarba mare, porti fara plase, terenul nemarcat, doi oameni la iarba vrede pe teren…ne gandeam ca totul e posibil in liga a IV-a.

Necunoscute sunt caile…spre meci

Si totusi era prea de tot terenul. Asa ca sunam portarul si-l intrebam unde se joaca meciul. Aflam ca la Lonea. Bine, bine, dar unde e asta?! Ne arata un localnic directia… Concluzia?

Cativa km de mers pe calea ferata. Admiram localnicele de pe malul paraului, mai intrebam lumea de Lonea si…pe calea ferata presarata cu carbuni. Buna alegere facuseram unii dintre noi: adidasi si ciorapi albi.

Tot mergand asa, am ajuns la un pod si am ramas cateva minute de ne-am racorit intr-un paraias. Vreo doi au sarit cap in apa de jumatate de metru si au jurat ca nu aveau pietre in gura cand ieseau din apa. Din departare se aude la un moment dat un trenulet cu 3 vagoane pline cu carbuni.Ne echipam si majoritatea se urca in trenuletul cu destinatia Lonea. Restul pe jos, ca nu apucasera bilete. Ne intalnim toti in sat si mergem la terenul de fotbal.

Acolo ne-am vazut baietii in alb-albastru pe care majoritatea nu ii vazusem pe terenul de joc, ci numai prin oras. 9 liceeni hunedoreni (juniorii din ‘90) si 2 studenti. Asta era echipa noastra. Fara Visan sau Pascal (plecati la alte echipe), fara cei 2 negrii (neinregistrati inca la liga), fara prea multe rezerve…dar erau ai nostri…ii stiam dupa culori.

In rest, liga a IV-a: putine mingi, dar de dimensiuni si culori diferite care ajungeau usor in curtea vecinului, 2 tribune din lemn putrezit, vaci cu clopote la gat. Ne-am dat seama ca meciul trebuie sa inceapa: a venit politistul satului, obisnuita ambulanta Dacie Break alba, masina rosie cu sigla POMPIERI scrisa invers, echipa gazda venita probabil de la muncile campului, chiar si arbitrii. La meci, probabil a fost tot satul: vreo 100 de persoane.

Baietii nostri s-au straduit, dar au pierdut in prelungiri cu 2-1. Am plecat mai repede caci ne astepta doamna sofer cu care facuseram “contract” inca de cand am intalnit-o in Petrosani.

“Pai, mai baieti, aici e Jietu…”

Asta am aflat cand ne-am urcat in microbuz. Meciul cu Inter Petrila nu era stabilit sa se joace in Petrila (cum credeam inainte sa plecam de acasa), nici in Lonea (cum aflasem de la portarul si antrenorul nostru), ci tocmai in Jietu…Nu e minunat?!

In Petrosani ne-am castigat meciul prin neprezentare, desi ne-am facut numarul prin oras. Totusi baietii, imbracati in haine ce amintesc mai degraba de carnaval decat de fenomenul ultras, s-au gandit sa apara, undeva departe, cand tocmai trenul nostru sosise in gara. Coincidenta?! Nu prea cred…

Cu o statie mai repede…

Ne-am calmat cu greu in tren. Am observat batraneste cu un zambet in coltul gurii cum ardea flacara in cei nou-veniti in randul nostru si mi-am dat seama ca sunt total acaparati de aceasta traire ultra…moment unic.

Oferta facuta nasului se pare ca nu a fost de nerefuzat, asa ca am aflat “ingroziti” ce avea sa ni se intample peste doua statii. Decizia a fost luata in unanimitate: coboram cu o statie mai repede. L-am vazut de pe strada cum inchidea usile de la vagonul in care am stat. ultimul dintre noi uitase sa le inchida…Ce magar!

Concluzia…

Corvinul-unica iubire!

de Mita DU’