Skip navigation


Inter Petrila – Corvinul

Din instinct…

Duminica seara. Primesc un telefon de la “un hooligan in devenire”. “Ba, vii la Petrila?”

Din instinct zic: “Da. Dar ce facem acolo?” “Avem meci in cupa.” “Bine.”

Luni seara facem planul la o berica la cel mai luxos birt posibil, cu o stea peste “3 placaje”.

Marti, zi de meci?!

Da, asa este…nu mergeam in vreo tara straina sa sustinem Corvinul in ceva meci cu fortele Europei de la ora 21:45, ci mergeam la Petrila pentru faza a II-a a Cupei Romaniei.

In gara asteptau baietii…ceva fete noi, mult tupeu, putin infierbantati, semn ca un nou an competitional incepe. Trecusera ceva luni si uitasem bucuria unei intalniri in gara.

Ajungem in Simeria, ne intalnim din intamplare cu un mare om, nea Titi Alexoi, stam putin de vorba si ne sunt confirmate unele zvonuri despre Corvinul si ne urcam in trenul cu destinatia Petrosani.

Ne cautam locurile de pe bilete, care nu stiu cum se face, dar de fiecare data avem locuri rezervate in ultimele compartimente din ultimul vagon… Nasul, putin aburit, cred ca a vazut dublu numarul chipurilor lui Iorga si jumatate numarul nostru, asa ca a plecat repede si fericit. Repetam unele cantece, auzim noi istorisiri, ne bucuram ca suntem iar pe drum.

In PetroCity, nimeni… Cam dezamagiti, mai studiem putin locul si luam microbuzul.

“Petrila sau Lonea?” ne intreaba doamna sofer. ”Petrila, ca doar cu Inter Petrila jucam…”

Ajungem la stadion, pardon, la terenul de fotbal…iarba mare, porti fara plase, terenul nemarcat, doi oameni la iarba vrede pe teren…ne gandeam ca totul e posibil in liga a IV-a.

Necunoscute sunt caile…spre meci

Si totusi era prea de tot terenul. Asa ca sunam portarul si-l intrebam unde se joaca meciul. Aflam ca la Lonea. Bine, bine, dar unde e asta?! Ne arata un localnic directia… Concluzia?

Cativa km de mers pe calea ferata. Admiram localnicele de pe malul paraului, mai intrebam lumea de Lonea si…pe calea ferata presarata cu carbuni. Buna alegere facuseram unii dintre noi: adidasi si ciorapi albi.

Tot mergand asa, am ajuns la un pod si am ramas cateva minute de ne-am racorit intr-un paraias. Vreo doi au sarit cap in apa de jumatate de metru si au jurat ca nu aveau pietre in gura cand ieseau din apa. Din departare se aude la un moment dat un trenulet cu 3 vagoane pline cu carbuni.Ne echipam si majoritatea se urca in trenuletul cu destinatia Lonea. Restul pe jos, ca nu apucasera bilete. Ne intalnim toti in sat si mergem la terenul de fotbal.

Acolo ne-am vazut baietii in alb-albastru pe care majoritatea nu ii vazusem pe terenul de joc, ci numai prin oras. 9 liceeni hunedoreni (juniorii din ‘90) si 2 studenti. Asta era echipa noastra. Fara Visan sau Pascal (plecati la alte echipe), fara cei 2 negrii (neinregistrati inca la liga), fara prea multe rezerve…dar erau ai nostri…ii stiam dupa culori.

In rest, liga a IV-a: putine mingi, dar de dimensiuni si culori diferite care ajungeau usor in curtea vecinului, 2 tribune din lemn putrezit, vaci cu clopote la gat. Ne-am dat seama ca meciul trebuie sa inceapa: a venit politistul satului, obisnuita ambulanta Dacie Break alba, masina rosie cu sigla POMPIERI scrisa invers, echipa gazda venita probabil de la muncile campului, chiar si arbitrii. La meci, probabil a fost tot satul: vreo 100 de persoane.

Baietii nostri s-au straduit, dar au pierdut in prelungiri cu 2-1. Am plecat mai repede caci ne astepta doamna sofer cu care facuseram “contract” inca de cand am intalnit-o in Petrosani.

“Pai, mai baieti, aici e Jietu…”

Asta am aflat cand ne-am urcat in microbuz. Meciul cu Inter Petrila nu era stabilit sa se joace in Petrila (cum credeam inainte sa plecam de acasa), nici in Lonea (cum aflasem de la portarul si antrenorul nostru), ci tocmai in Jietu…Nu e minunat?!

In Petrosani ne-am castigat meciul prin neprezentare, desi ne-am facut numarul prin oras. Totusi baietii, imbracati in haine ce amintesc mai degraba de carnaval decat de fenomenul ultras, s-au gandit sa apara, undeva departe, cand tocmai trenul nostru sosise in gara. Coincidenta?! Nu prea cred…

Cu o statie mai repede…

Ne-am calmat cu greu in tren. Am observat batraneste cu un zambet in coltul gurii cum ardea flacara in cei nou-veniti in randul nostru si mi-am dat seama ca sunt total acaparati de aceasta traire ultra…moment unic.

Oferta facuta nasului se pare ca nu a fost de nerefuzat, asa ca am aflat “ingroziti” ce avea sa ni se intample peste doua statii. Decizia a fost luata in unanimitate: coboram cu o statie mai repede. L-am vazut de pe strada cum inchidea usile de la vagonul in care am stat. ultimul dintre noi uitase sa le inchida…Ce magar!

Concluzia…

Corvinul-unica iubire!

de Mita DU’

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: